Cel mai vechi ADN recuperat vreodată a fost găsit în dinţii unor mamuţi

0
380
An artist's reconstruction shows the extinct steppe mammoth, an evolutionary predecessor to the woolly mammoth that flourished during the last Ice Age, based on the genetic knowledge gained from the Adycha mammoth specimen that from which DNA, more than 1 million years old, was extracted. Beth Zaiken/Centre for Palaeogenetics/Handout via REUTERS THIS IMAGE HAS BEEN SUPPLIED BY A THIRD PARTY. NO RESALES. NO ARCHIVES

Cel mai vechi ADN din istoria cercetărilor ştiinţifice a fost recuperat de o echipă de specialişti, care l-au extras din molarii unor mamuţi care au trăit în nord-estul Siberiei până în urmă cu 1,2 milioane de ani, în cadrul unui proiect care a condus la lărgirea sferei de cunoştinţe despre speciile dispărute, informează Reuters, citat de AGERPRES.

Cercetătorii au anunţat miercuri că au recuperat şi au secvenţiat ADN din rămăşiţe provenite de la trei mamuţi – verişori ai elefantului, care erau printre cele mai mari mamifere care au dominat fauna de pe Terra în timpul Epocii de Gheaţă -, îngropate în permafrost, un strat care contribuie la conservarea materialului genetic.

Deşi acele rămăşiţe au fost descoperite începând din anii 1970, savanţii au avut nevoie de noi metode ştiinţifice pentru a extrage ADN-ul.

„Este vorba, de departe, despre cel mai vechi ADN recuperat vreodată”, a declarat expertul în genetică evolutivă Love Dalen, de la Centrul de Paleogenetică din Suedia, coordonatorul acestui studiu publicat în revista Nature.

Până acum, cel mai vechi ADN recuperat de cercetători provenea de la un cal care a trăit în peninsula canadiană Yukon în urmă cu circa 700.000 de ani. Prin comparaţie, specia noastră, Homo sapiens, a apărut abia în urmă cu 300.000 de ani.

ADN-ul este un material capabil de autoreproducere şi care conţine informaţiile genetice din celulele organismelor vii – un fel de tipar al vieţii.

„Acest ADN era extrem de degradat şi fragmentat în bucăţi foarte mici, iar noi am fost nevoiţi să secvenţiem multe miliarde de secvenţe ultra-scurte de ADN pentru a le pune apoi împreună şi a alcătui astfel puzzle-ul acestui genom”, a precizat profesorul Dalen.

Cele mai multe cunoştinţe despre animalele preistorice provin din studierea fosilelor, dar există anumite limite în privinţa aspectelor pe care scheletele le pot dezvălui despre un organism, în special atunci când este vorba despre relaţii genetice şi trăsături fiziologice.

ADN-ul străvechi poate să umple aceste goluri de cunoştinţe, dar el este extrem de perisabil. Noile tehnici de cercetare, foarte sofisticate, le permit oamenilor de ştiinţă să recupereze ADN-uri străvechi.