Şase localităţi din România, printre care trei din judeţul Sibiu s-au înscris în competiţia „Best Tourism Villages”, o iniţiativă a Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT), dedicată recunoaşterii satelor care sunt exemple remarcabile de destinaţii turistice rurale, informează Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES.
Pe listă se află: Ciocăneşti (judeţul Suceava), Costeşti (judeţul Vâlcea), Eibenthal (judeţul Mehedinţi), Răşinari, Râu Sadului şi Biertan (toate din judeţul Sibiu).
Regulamentul competiţiei prevede ca primele trei sate care au acumulat cele mai mari punctaje să fie propunerile României pentru concursul derulat de OMT, la nivel nivel mondial.
„Mai departe, cele care vor fi desemnate Best Tourism Villages vor deveni membre ale unei reţele care facilitează schimbul de informaţii, experienţe şi de bune practici. Reţeaua include, de asemenea, experţi, parteneri publici şi privaţi din domeniul promovării turismului pentru dezvoltare rurală. Destinaţiile rurale incluse în reţea pot fi considerate studii de caz în documentele de politici ale OMT şi menţionate/promovate în recomandări şi la evenimente pentru dezvoltarea rurală şi turism. Satele dezvoltate din punct de vedere turistic, dar care nu au întrunit pe deplin criteriile pentru a fi desemnate Best Tourism Villages, vor putea fi incluse în Programul Upgrade, prin intermediul căruia vor beneficia de suport din partea OMT şi a partenerilor pentru îmbunătăţirea domeniilor de activitate, conform rezultatelor evaluării. Menţionăm că toate cele şase sate înscrise în concurs, cu scopul promovării acestora, vor fi parte integrantă a unei rute cultural turistice, dezvoltată la nivel naţional de către MAT”, se precizează în comunicat.
Data-limită de transmitere a propunerilor din partea României către OMT este 28 iunie 2022.
FOTO: Jeno Major


