Prima zi din al doilea weekend de la FITS30 a umplut oraşul. Străzile, sălile, pieţele, literalmente întregul oraş a fost cucerit complet de artişti şi public.
Primul nostru eveniment de vineri a fost, ca de obicei, conferinţa de presă FITS, găzduită de Octavian Saiu.
Prima parte i-a avut ca invitaţi pe reprezentanţii spectacolului „Duel” – Tanja Gavrilovic (coordonator Teatroskop – Southeastern European Network for Performing Arts), Loic Meuley (ataşatul cultural al Institutului Francez la Bucureşti) şi Catherine Faudry (ataşat cultural al Institutului Francez în Serbia).
Tanja Gavrilovic: „Circul face parte din scena independentă, nu este recunoscut de instituţii. Teatroskop a lucrat cu companiile independente de circ contemporan din ţările din spaţiul ex-iugoslav, Serbia, Slovenia şi Croaţia şi a fost foarte entuziasmant. Noi ne bucurăm că suntem finanţaţi în Franţa, avem o legătură organică cu scena franceză. În proiectul nostru cu Serbia, Slovenia şi Croaţia, s-a cumpărat o dubiţă de circ care circulă între cele trei ţări. Aceste spectacole au o componentă transversală, unesc oameni din mai multe ţări, arată oamenilor ce se poate face în termeni de critică de circ contemporan, pedagogie de circ şi trapez. Nu există o structură pentru aşa ceva, mereu aducem un trapez din Franţa, se fac ateliere acolo pentru public. Nu putem sprijini doar un aspect, doar distribuţia, ne dorim, de fapt, să sprijinim toată scena circului.”
Catherine Faudry: „Cred că asta face, de fapt, circul: ne aduce aminte cum era să fim copii şi să credem că suntem nemuritori. Putem descrie şi defini circul în diverse feluri. Spre exemplu, diferenţa dintre dans şi circ este riscul. Când vedem un spectacol de circ, simţim pe undeva, în adâncul nostru, ne dorim ca acei artişti să cadă. E o dorinţă intrinsecă automată care te provoacă, de fapt, să vii la circ. Corpul artistului de circ este o metaforă în sine, iar materialele cu care operează sunt şi ele o metaforă. De asta sunt interesaţi oamenii.”
Loic Meuley: „Sunt uimit de tot ceea ce se întâmplă pe scena unui circ, există această energie specială pe care circul ţi-o oferă şi descoperirea pe care o faci atunci când mergi la circ, în ceea ce priveşte situaţia, momentul, contextul politic, de ce nu? Cred că ar fi important să continuăm această legătură şi conexiune, sub forma Teatroskop şi chiar aştept şi artişti români în această legătură.”
A doua parte a conferinţei a fost cu reprezentanţii London International Gospel Choir, al cărui director artistic este Nina Rosenberger:
„Ne place să cântăm, dar şi să spunem povestea noastră. London International Gospel Choir reuneşte oameni care au credinţe diferite, pentru că este vorba foarte mult despre sunetul pe care vrem să îl redăm mai departe. Nu poţi cânta gospel singur, de aceea, conexiunea, credinţa şi faptul că suntem împreună ne ajută să mergem mai departe. De regulă, spunem o rugăciune înainte de spectacol şi ne bucurăm dacă măcar o persoană pleacă de la spectacolul nostru cu speranţa unei zile mai bune, atunci considerăm că am avut un succes.”
O altă conferinţă a zilei a fost cea cu Matei Vişniec în dialog cu Constantin Chiriac, Ioan Cristescu şi Simona Modreanu, o discuţie dedicată marelui George Banu.
Simona Modreanu, directoarea editurii Junimea: „Nu cred că îl putem separa pe eseistul, scriitorul George Banu de omul George Banu. Era exigent, dar era un împărtăşitor. Teatrul a rămas pentru el, până la final, un loc magic în care simţea bucuria de a fi. Îl simţeam şi spunea, în ultimul timp, că ceva s-a schimbat fundamental în teatru, nu mai era la fel. Era de o meticulozitate extraordinară, îi plăcea ca fiecare cuvânt să se aşeze într-o simetrie perfectă. Avea un spirit înalt, o inimă mare şi o atenţie deosebită pentru detalii. Pentru el, spectacolele teatrale treceau, demult, de primul contact, cu textul, cu regia şi se concentrează pe ceea ce înseamnă „o privire de-aproape”. George avea capacitatea unei priviri transversale, făcând ca fiecare element să capete un semn, resemnificându-le el însuşi de multe ori.”
Ioan Cristescu, Director Muzeului Literaturii Române: „Vorbeam foarte des cu George Banu şi venea foarte des pe la Muzeul Literaturii. Această carte, „Ultima oară”, are o intimitate aparte. Era, într-adevăr, un împărtăşitor. Rareori găseşti un eseist care să facă din eseistica lui proză. Ai senzaţia că atunci când George vorbeşte despre un fir de praf, acel fir de praf este globul pământesc. Ca să poţi vorbi despre asta, ai nevoie de un tip aparte de sensibilitate umană, iar toţi cei care l-au cunoscut, cred că au simţit la fel.”
În săli, MAKOM 30. Sărbătoarea dansului ne-a răvăşit tuturor simţurile cu frumuseţe şi profunzime coregrafică marca Vertigo (Israel), iar Milo Rau/NTGent ne-a adus Ultima cină, spectacol care i-a provocat pe cei din sală la multe discuţii după vizionare.
FAUST: tribut (Yamamoto Noh Theater, Japonia) a fost un alt spectacol care a umplut, de această dată, Sala Filarmonicii de Stat, iar magia teatrului noh, care începe să fie cunoscută publicului de la FITS, i-a fermecat pe cei prezenţi.
Seara, spaţiile de joc în aer liber au fost cuprinse de frenezia spectacolelor, dar şi a publicului, cu ropote de aplauze care ne-au încălzit tuturor sufletul.
