Penultima zi de iunie ne-a adus căldură afară, dar şi în suflete, prin talentul şi graţia artiştilor pe care am avut bucuria şi privilegiul să-i urmărim ieri la FITS pe străzi, în pieţe sau în spaţii interioare de joc.
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), aflat la cea de a 30-a sa ediţie, are loc între 23 iunie şi 2 iulie 2023, reuneşte peste 800 de evenimente la care participă aproximativ 5000 de artişti şi invitaţi din peste 80 de ţări.
Tema acestui an este MIRACOL, iar hashtag-urile oficiale sunt: #ParteDinMiracol şi #FITS30.
La prima oră a zilei, Octavian Saiu a fost prezent la conferinţa de presă a FITS cu invitaţi speciali, la fel ca în fiecare dimineaţă!
Primul dintre aceştia, Akihiro Yamamoto (FAUST: tribut/Yamamoto Noh Theater -Japonia) ne-a vorbit despre spectacolul prezentat la FITS:
„Am avut onoarea, din 2016, să particip în fiecare an la acest festival. Expresia teatrului noh este ceva foarte special, este o expresie care se apropie vidului, de aceea, este rece, păstrează o distanţă faţă de public. În fiecare an până acum, am discutat cu domnul Chiriac legat de tema festivalului, dar anul acesta este prima oară când venim cu ceva diferit: teatrul noh implică, tematic, apariţia unor zei. Apoi avem un alt gen de noh, un gen în care avem interacţiune între oameni. Ceea ce redăm în reprezentaţia FAUST cu care suntem la Sibiu, nu este parte din opera lui Goethe, ci este un episod imaginat după moartea lui Faust”.
„Apreciez foarte mult timpul petrecut la Sibiu pentru că şi noi existăm tot de 30 de ani, iar în titlul spectacolului nostru avem „miracol”. Încercăm să facem mai mult decât teatru în Japonia. Aşa cum a spus Akihiro Yamamoto, noi nu facem nici teatru nou, dar nici kabuki. Când jucăm teatru modern, colaborăm cu teatre din alte ţări, folosim texte traduse, însă Shakespeare, spre exemplu, foloseşte foarte multe cuvinte specifice în engleză, iar noi încercăm să le traducem în japoneză. După cum spuneam, această piesă pe care o organizăm cu ocazia celor 30 de ani, este o poveste celebră peste tot în lume, aceste poveşti, credem noi, ar trebui citite şi de adulţi. Pinocchio a fost creat de Disney şi este despre fantezie, dar noi nu am văzut povestea altfel. Avem o încercare de a crea o nouă formă de artă – este destul de unic spectacolul nostru” – Mari Natsuki (Japonia), artista care ne-a adus Amintirile păpuşii de lemn.
A treia invitată la conferinţa de presă de ieri a fost Marina Davîdova, autoarea Land of no return, unul dintre spectacolele-lectură prezentate în cadrul acestei ediţii a Festivalului:
„O eră importantă s-a încheiat, poate nu în lume, dar în Rusia, sigur. Este o mare onoare pentru mine, vin de la Sibiu de la sfârşitul anilor ’90. Îmi aduc aminte cum arăta oraşul atunci, dar devine din ce în ce mai frumos pe an ce trece. Am venit ca critic de teatru, ca regizor, iar acum ca dramaturg. E singurul festival la care vin cu atât de multe pălării. Mi-am pierdut trecutul de două ori în viaţa asta. Acum, în 2022, a fost pentru o a doua oară. Când eram tânără, am încercat să uit această parte a vieţii mele, iar acum s-a întâmplat din nou. Asta mi-a dat imboldul puternic de a scrie acest text.
(…) Nu contează în ce ţară şi în ce circumstanţe, trebuie să construieşti ceva frumos pentru alţii şi pentru tine. Am pierdut totul de două ori, dar nu mă simt lipsită de speranţă. Tot ce am e în interiorul meu, nu în afara mea”.
De la ora 11, neobositul Octavian Saiu a fost, din nou, gazda unei conferinţe speciale, iar invitaţii săi au fost coregrafa Maria Pages şi soţul ei, scriitorul El Arbi El Harti care, împreună, au creat minunatul Şeherezada în ritm de flamenco, un spectacol care a fost (şi rămâne) printre cele mai apreciate de la această ediţie FITS.
Maria Pages: „M-am născut în Sevilla, iar flamenco este ceva cu care te întâlneşti în viaţa de zi cu zi. Eu m-am născut într-un spaţiu unde flamenco era pretutindeni. Eram micuţă când mama mi-a făcut primul costum de flamenco. Este ceva ce ajunge în viaţa ta – m-aş fi născut dansatoare şi coregrafă oriunde m-aş fi născut, chiar şi aici în România. Sensul vieţii prin mişcare îl văd prin dans, circumstanţele contează: dansez flamenco pentru că sunt din Spania, dar dansul este limbajul meu de expresie. ()
Când vin în Sibiu, vin într-un loc în care ştiu sigur că voi descoperi lucruri la un nivel foarte ridicat. Sibiul echivalează cu un public entuziasmat şi divers. Un loc în care găsesc atât spectatori obişnuiţi, cât şi oameni specializaţi şi mi se pare minunat să mă întâlnesc cu tot felul de oameni pe care îi admir la hotel şi să povestim, să mergem la spectacolele unii altora. Sufletul festivalului este acela în care cultura, arta şi umanitatea festivalului sunt menţinute şi încurajate. Sunt foarte mulţi oameni, multe persoane, multe interese, dar toate au la suflet frumuseţea şi importanţa artei. S-a muncit mult pentru FITS, ştiu asta, dar nivelul de calitate rămâne foarte înalt. „
El Arbi El Harti: „Două roluri am eu în acest spectacol. Fundamental, sunt un umil interpret al inteligenţei şi al emoţiei uriaşe care înseamnă Maria Pages. În al doilea rând, contribuţia noastră, a amândurora, este de a imprima o tuşă teatrală asupra spectacolului de flamenco. Teatralitatea merge mână în mână cu dansul, dar din chestiuni de ordin socio-politic, flamenco nu este mereu acceptat ca propunere scenică.
Dincolo de elementul poeziei, al literaturii, al filosofiei, noi aducem şi tuşa teatralizării în spectacolul flamenco. Şi dansul implică tot felul de cunoştinţe şi cred că trebuie să revendicăm acest adevăr, iar dacă, la nivel social, nu acceptăm că dansul nu implică cunoştinţe şi cunoaştere, nu am reuşi să creăm spectacole precum Şeherezada ()
E al treia oară când suntem la Sibiu, simţim recunoştinţă faţă de festival, pentru că e vorba de o loialitate. Noi suntem loiali faţă de festival, iar oamenii vin, în fiecare an, fiind loiali faţă de noi. Iar acest festival a dus la creşterea Centrului Maria Pages. Festivalul de la Sibiu este esenţial în reordonarea forţelor teritoriale, iar noi suntem fraţi gemeni din acest punct de vedere.”
Muzica a răsunat ieri în Sibiul festivalier, alături de Cătălin Milea & Gabriel Bălaşa (Tărâmul muzicii, România), Ina Chiriac şi Fanfara de la Cozmeşti (România), dar şi în sala Filarmonicii de Stat, alături de Mozart, Elvis, Amy Winehouse sau Janis Joplin şi artiştii de la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad – Trupa Marionete, în spectacolul Istoria muzicii pentru copii (şi părinţii lor). Apropo, la spectacolul celor din Arad, au fost copii din sală care au cântat împreună cu artişti piese din anii ’60 sau ’70!
Galapiat Cirque (Franţa) ne-au distrat cu ale lor Coafuri la înălţime, iar Păsările Dodo de la Cie Ekart (Franţa) au smuls hohote de râs prin centrul oraşului cu ideile lor trăznite şi interacţiunea cu publicul sibian.
Mai pe seară şi mai serios, Ultima cină, o producţie Milo Rau / NTGent, şi Mass, spectacolul TNRS & unteatru, ne-au pus faţă în faţă cu poveşti tulburătoare.
Şi aşa a mai trecut o zi din acest MIRACOL care ne răvăşeşte, ne educă, ne vrăjeşte şi ne umple sufletele şi minţile de artă!
