CORONAVIRUS – Doi muzicieni iubiţi de sibieni, oferă un concert în memoria celor răpuşi de boală

0
963

Doi muzicieni sibieni, pianista Monica Florescu şi violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev vor prezenta publicului duminică, concertul „Despărţire”, născut din durerea despărţirii de tatăl Monicăi, răpus de COVID-19.

Toate locurile în Sala Oglinzilor de la Forumul Germani s-au vândut, însă oricine poate urmări concertul, duminică, de la ora 17.00, de acasă, pe Internet, în direct, pe pagina de Facebook a celor doi artişti.

„Coronavirusul nu ne-a iertat nici pe noi, ne-a afectat în mod direct și ne-a furat un membru al familiei. Am ales să ne deschidem sufletul în fața publicului și să împărtășim prin muzică ceea ce ne doare, pentru că doar confruntând o problemă avem șansă să o depășim, dar și pentru că avem nevoie mai mult decât oricând de dumneavoastră, publicul nostru. Toți cei care se regăsesc în ceea ce și nouă ni se întâmplă, sunt așteptați, cu drag, să ne fie alături și să primească muzica pe care o oferim„, au anunţat cei doi muzicieni pe Facebook.