Organizaţia USR Sibiu a anunţat vineri, că în 17 iunie va organiza o dezbatere despre Zona Metropolitană, la care l-a invitat pe primarul municipiului Braşov, Allen Coliban, cu scopul de a oferi modelul de bună practică în acest domeniu, pe care şi sibienii să îl copieze.
„Cu ajutorul lui Nicu Ştefănuţă şi cel al primarului oraşului Braşov, Allen Coliban vom organiza în iunie, cel mai probabil în 17 iunie, o dezbatere publică pe tema Zonei Metropolitane. Vrem să aducem bunele practici de la Braşov, care este avansat în zona aceasta, ei au făcut deja demersuri, vrem să le aducem la Sibiu unde suntem un pic greoi”, a declarat preşedintele USR Sibiu, consilierul judeţean Ruxandra Cibu Deaconu, vineri, într-o conferinţă de presă.
Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă, a spus că şi la Sibiu ar fi util dacă s-ar înfiinţa o agenţie pentru Zona Metropolitană, aşa cum este deja la Braşov.
„Modelul Braşovului care are o agenţie descentralizată pentru Zona Metropolitană, cu un director, un staff, cu tot ce trebuie este pentru noi, poate un model. Şi da, vrem să vindem acest model. (…) Da, vrem să copiem ceea ce este bun. (…) Sibiul are nevoie de o nouă energie”, a precizat europarlamentarul Nicu Ştefănuţă.



