Festivalul „Mediaş, Cetate Medievală” – spectacole cu foc (P)

0
319

În perioada 8 – 10 iulie 2022, Primăria Municipiului Mediaş organizează cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului ,,Mediaş, Cetate Medievală”. Manifestarea readuce la viaţă, prin intermediul ordinelor cavalereşti, al meşteşugarilor şi al artiştilor prezenţi legendele, dansurile şi cântecele medievale alături de faptele de arme şi luptele cavalereşti ale Evului Mediu.

Fiecare dintre cele trei seri ale Festivalului se va încheia cu mult aşteptatele şi impresionantele spectacole cu foc, susţinute de trupele Fire Dreams din Mediaş şi Amor Flammis din Timişoara, două prezenţe bine cunoscute şi îndrăgite de publicul medieşean.

Spectacolele vor purta publicul prezent în lumea magică şi plină de mister a riturilor şi legendelor Evului Mediu, acolo unde personaje mitologice, cavaleri şi malefice vrăjitoare vor fi prinşi în epica luptă dintre Bine şi Rău, toate acestea pe ritmurile muzicii medievale.

În serile de vineri şi sâmbătă, începând cu ora 22:30, publicul interesat este aşteptat să admire reprezentaţiile cu foc la Hanul Greweln, iar duminică, începând cu ora 22:00, spectacolul cu foc va încheia ediţia din acest an a Festivalului Medieval.

www.sibiulbun.ro recomandă Festivalul Medieval de la Mediaş.

Sursa FOTO: Primăria Municipiului Mediaş