VIDEO Extraordinarul pianist Matei Varga a cucerit Sibiul, la prima lui apariţie

0
438

Pianistul Matei Varga. Tânăr. Vesel. Profund. Emoţionant până la lacrimi în unele momente. Un român stabilit la New York, unde este directorul artistic care ascultă cele mai bune tinere talente la pian din lume. A venit la Sibiu, să cânte, să încânte şi să jurizeze concursul festival „Carl Filtsch”.

În deschiderea evenimentului, alături de muzicienii sibieni din Orchestra Filarmonicii de Stat, condusă impecabil de maestrul dirijor, Tiberiu Soare, Matei Varga a deschis joi seara, un univers nebănuit pentru cei din Sala Thalia: de la cel mai mic, de nici doi ani, până la cel mai în vârstă meloman, de peste 80 de ani, toată lumea a împietrit de uimire.

Clapele pianului de pe scenă au fost atinse de un vrăjitor: Matei Varga. Încă de la apariţia sa pe scena de la Sibiu, Matei Varga s-a dovedit un om fascinant prin ţinută, gesturi, trăire. Nu ai cum să rămâi indiferent când ai în faţă un asemenea pianist. Şi dacă nu ai mai fost niciodată la Filarmonică, chiar dacă nu asculţi muzică simfonică, Matei Varga te vrăjeşte: cu implicarea lui. Cu emoţia. Cu talentul. Cu măiestria. Cu farmecul său.

Aducerea la Sibiu a lui Matei Varga care a concertat joi şi va mai concerta şi luni, va rămâne sigur un moment unic în istoria Sălii Thalia. Concertele cu acest pianist sunt parcă desprinse dintr-un film. Pentru copiii din sală sau înscrişi la concursul de la Sibiu, poate să fie unul dintre cele mai frumoase filme de desene animate, în care pianul este personajul principal. Pentru adulţi, Matei Varga este un documentar viu, un amestec de iubire, ludic şi optimism.

Într-o vreme dominată zilnic de veşti rele sau îngrijorătoare, Matei Varga a dăruit sibienilor, o parte din sufletul său, cu zâmbetul pe faţă.

O elită a muzicii româneşti şi nu numai, Matei Varga se încadrează perfect în portretul unui „copil” matur care se aşează cu grijă pe scaun, în faţa orchestrei, se şterge cu atenţie cu batista albă uşor pe frunte şi când a atins cu degetele pianul …. s-a produs un miracol: o lume întreagă a sentimentelor s-a revărsat peste sala Filarmonicii din Sibiu, o clădire istorică, emblematică pentru istoria culturii române, parte a zidului de apărare al cetăţii. Matei Varga a cucerit prin muzică, cetatea Sibiului.

Îţi mulţumim, Matei Varga, pentru felul tău atât de sincer de a te dărui! Pianistul care a declarat înainte de concert, că Sibiul este „un oraş ca în poveşti”, în condiţiile în care a venit de la New York, a reuşit să ne introducă cu succes în povestea singurului concurs internaţional de la Sibiu, dedicat copiilor şi tinerilor pasionaţi de pian. 

O să redăm un scurt fragment din concertul de joi, cu invitaţia să nu rataţi ultima şansă de a-l admira pe acest fabulos pianist român, luni, 18 iulie, de la ora 18.00, în ultimul său recital de la Sibiu.

www.sibiulbun.ro recomandă Concertul Festival „Carl Filtsch”, eveniment organizat de Filarmonica de la Sibiu.