Spitalul de Pediatrie, aflat în administrarea Primăriei Municipiului Sibiu, este pregătit pentru a face față valului nou de infectări cu COVID, anunţă reprezentanţii Primăriei, printr-un comunicat de presă.
„Personalul medical din Spital are asigurate cele necesare pentru protecție: combinezoane, măști, viziere și mănuși. Măsurile de protecție împotriva COVID au fost menținute la Spitalul de Pediatrie în toată această perioadă, ceea ce înseamnă că masca a fost și este în continuare obligatorie în interiorul Spitalului, inclusiv pentru pacienți și aparținători. De asemenea, copiii care ajung în secția de Urgențe sunt testați, iar cei pozitivi sunt îndrumați către Secția de Boli Infecțioase de pe str. Transilvaniei, pentru evaluare și tratament. Acțiunea de testare înseamnă un efort constant pentru personalul medical: ca volum, de la începutul acestui an, în secția Urgențe au fost efectuate 14.156 teste, dintre care 1.406 au fost pozitive”, se arată în comunicat.
Potrivit Primăriei Sibiu, „în acest moment în secția Boli Infecțioase de pe strada Transilvaniei sunt pregătite 36 de paturi pentru pacienții confirmați cu COVID, alte 6 paturi fiind disponibile în secția de terapie intensivă de pe str. Pompei Onofrei.”
În acest context, reamintim că Spitalul de Pediatrie are propria stație de oxigen, esențial pentru bolnavii cu această patologie.
Având în vederea creșterea numărului de infectări, echipa Spitalului de Pediatrie sfătuiește părinții ca la cele mai mici semne de boală – febră, tuse, diaree, vărsături – să testeze copiii. Aceștia pot fi testați acasă, cu un test rapid, sau în secția Urgențe a Spitalului de Pediatrie, în mod gratuit. Reamintim și faptul că la Spitalul de Pediatrie se pot face teste COVID contracost, cu programare prealabilă la numărul de telefon 0269.217.927 sau online, pe www.pediatriesibiu.ro.