EXCLUSIV VIDEO Silvia Macrea: Îi aşteptăm pe toţi iubitorii folclorului vineri, pe strada Nicolae Bălcescu. Parada portului popular revine la Sibiu după doi ani de pandemie

Sibienii şi turiştii au ocazia vineri, de la ora 18.00, să vadă parada portului popular, după doi ani de pandemie, în cadrul Festivalului Internaţional de Folclor “Cântecele Munţilor”, anunţă directoarea festivalului şi coregrafa “Junilor Sibiului”, Silvia Macrea, într-un interviu pentru “Sibiul bun”.

La capitolul noutăţi, aş sublinia câteva evenimente speciale și anume parada portului popular, care revine în programul festivalului după o pauză de doi ani cauzată de pandemie, bineînțeles. Așa că îi așteptăm pe toți iubitorii folclorului național și internațional la parada care va avea loc vineri, 5 iulie ora 18.00 pe strada Nicolae Bălcescu”, a declarat coregrafa Silvia Macrea, într-un interviu acordat pentru “Sibiul bun”.

Tot vineri, de la ora 19.00, “Junii Sibiului” deschid seria de spectacole în Piaţa Mare.

“Spectacolul “Junii Sibiului şi invitaţii și invitații lor care va urma în data de 5 august în Piața Mare, propune o călătorie muzicală coregrafică prin România tradiţiilor. Este un spectacol în care, în premieră, artiști ai folclorului românesc vor urca pe scenă în grupuri şi vor veni în faţa spectatorilor şi a telespectatorilor cu cele mai frumoase şlagăre ale folclorului românesc”, a mai spus Silvia Macrea.

La ora 19.00 urăm bun-venit ansamblurilor sosite din Mexic, Turcia, Serbia, Bulgaria și România, iar apoi încingem petrecerea pe ritmuri românești alături de „Junii Sibiului și invitații lor”. În acest spectacol extraordinar își dau mâna toate ansamblurile din marea familie artistică Junii Sibiului: „Ceata Junilor”, „Veteranii Junii Sibiului”, Orchestra de Tineret a Ansamblului „Cindrelul-Junii Sibiului”, dansatorii și instrumentiștii profesioniști din Ansamblul „Cindrelul-Junii Sibiului”. Ne vom bucura de cântece în compania interpreților: Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Adrian Neamțu, Paula Medrea, Geanina Gavrilă, Ina Chiriac, Giulia Medrea, Ilie Caraș, Daria Gâdea, Roberta Selagea, Sînziana Ștefan, Marcel Părău, Camelia Cozma Stoiță, Nelu Albu, Oana Bozga, Bogdan Toma, Iulia Mihai, Ovidiu Homorodean, Daniel Pop, Andra Matei, Ilie Medrea, Dumitru Teleagă, Marius Ciprian Pop, Mariana Ionescu Căpitănescu, Vasilica Tătaru, Alina Pinca, Mariana Deac, Ionuț Fulea, Niculina Stoican, Dinu Iancu Sălăjanu și Andreea Voica. Conceptul spectacolului este semnat de Silvia Macrea, coregrafia: Theodor Vasilescu și Silvia Macrea, asistent coregraf: Alesea Sas, conducerea muzicală: Gabriel Popescu.

Interviul integral cu Silvia Macrea poate fi urmărit atât pe YouTube, cât şi pe site-ul nostru, la rubrica “Iubim Sibiul”.

www.sibiulbun.ro recomandă Festivalul Internaţional de Folclor “Cântecele Munţilor” în calitate de partener media. 

Sursa FOTO: Facebook

Articole similare...

Articole recente

Retele sociale

1,522FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă