FOTO SCRIMĂ: România a luat medalia de aur la Europenele de juniori

0
212
TALLIN, CADET EUROPEAN CHAMPIONSHIP IN PHOTO: ROU PHOTO BY ANDREA ALEGNI #BIZZITEAM

Echipa masculină de sabie a României, compusă din Casian Cîdu, Vlad Covaliu, Mihnea Enache şi Radu Niţu, a cucerit medaliile de aur, marţi, la Campionatele Europene de scrimă pentru juniori de la Tallinn (Estonia), după ce a învins Ungaria în finală cu scorul de 45-31, anunţă AGERPRES.

România a condus de la un capăt la altul în confruntarea cu Ungaria (Kornel Pech, Mirko Petrucz, Bertalan Toth, Benedek Vigh), câştigând fără emoţii.

Echipa antrenată de Alin Badea a debutat cu o victorie în faţa Ucrainei, 45-26, în optimi, apoi a întrecut Bulgaria în sferturi, cu 45-32, în semifinale a câştigat în faţa Italiei, cu 45-42, iar în finală a dispus de Ungaria.

Sursa FOTO: Facebook