Piese de la Muzeul Brukenthal, expuse la Chişinău

0
88

Art Safari prezintă „Istoria României în 100 de portrete” la Chișinău. Ștefan cel Mare, Mihai Eminescu și alte personalități ale culturii române se văd la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, în perioada 20 august – 15 septembrie 2024.

Muzeul Național Brukenthal din Sibiu participă la expoziție cu o seamă de piese din colecție.

Expoziția „Istoria României în 100 de portrete”, prezentată inițial la București în cadrul sezonului recent încheiat Art Safari Taine și Comori, evocă personalități, războaie, răscoale, revoluții, intrigi, premii și inovații românești, printr-o selecție impresionantă de opere de artă și artefacte din patrimoniul a zeci de instituții și colecții private.