EDITORIAL: Bacăul şi-a făcut spital nou şi cu dotări. Sibienii vor cu adevărat un spital nou?!

0
315

Sibiul a scris istorie în România. În 2007 când ţara intra în UE, Sibiul a intrat în Uniunea Europeană cu o premieră istorică: primul oraş românesc capitală culturală europeană.

Cu ce am rămas după 2007?

Am atras sute de mii de turişti an de an, până în pandemie, chiar un milion de turişti în 2008, aşa cum a spus primarul de atunci, Klaus Iohannis. Cine câştigă din turism? Autorităţile prin taxe şi impozite. Sibienii care oferă servicii turiştilor, cazare, mâncare, ghidaje, etc.

Am câştigat faimă. Am devenit mult mai vizibili în România, în Europa, în lume.

Am ajuns să investim foarte mult în cultură, în organizarea de festivaluri şi tot felul de evenimente pe agendele culturale.

Ce a făcut Bacăul în 2007? Primăria Bacău a început să construiască un spital municipal, numit „Sfânta Maria”. După care nu a mai avut bani să îl termine. Aşa că a sărit în ajutor Consiliul Judeţean. Acum, băcăuanii au un spital al lor, făcut din banii lor, pe care l-au dotat cu aparatură nouă de milioane de euro şi spun că sunt pregătiţi să facă faţă unui nou val Covid-19.

Ce are sibianul? Spitale vechi pentru adulţi, în care investeşte Consiliul Judeţean. Terenul şi planul unui viitor spital, pentru care încă nu ştim dacă vom avea bani, când şi cine îi va da.

Ce nu are Bacăul şi are Sibiul? Multe milioane pe care le investeşte atât Primăria, cât şi Consiliul Judeţean în agendele culturale, adică în distracţia sibienilor, dar şi pentru a atrage turiştii.

Întrebarea este simplă: sibienii îşi doresc distracţie şi cultură sau o sănătate mai bună? Vor sau nu spital nou sibienii? Şi mai ales sibienii din municipiul Sibiu, cei care nu ştiu, dar nu au spital municipal, la Bacău este.

Primăria Sibiu investeşte în Spitalul de Pediatrie. Spitalul Judeţean, TBC, Psihiatria din Sibiu înseamnă bani de la Consiliul Judeţean.

Distracţie mai multă sau sănătate mai bună? Festivaluri sau spital nou? Sau poate festivaluri şi spital nou?!