FITS30: A început Bursa de Spectacole de la Sibiu!

0
106
Ieri, la hotelul MyContinental, au debutat lucrările celei de a 26-a ediţii a Bursei de Spectacole de la Sibiu, eveniment asociat Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.
Bursa de Spectacole de la Sibiu este cel mai amplu, dar şi cel mai prestigios eveniment de acest tip din regiune şi atrage, în fiecare an, participanţi din toată lumea, reprezentativi pentru industrie.
Programul din acest an al Bursei de Spectacole de la Sibiu, 26-29 iunie 2023, include mese rotunde şi dezbateri, prezentări, Speed Networking, Call for Projects, un spaţiu expoziţional, dar şi celelalte două mari evenimente speciale: Conversaţii Culturale (la Atrium Cafe, cu acces liber pentru public) şi seria de MasterClass-uri „Întâlniri cu mari coregrafi”.
La deschidere, alături de Constantin Chiriac, Preşedinte FITS şi Director General TNRS, s-au aflat Cosmin Chivu – Director BA Acting şi BA Directing, scriitorul şi jurnalistul Matei Vişniec, Nivine Khaled – Director Of French Language and Diversity of Francophone Cultures, Octavian Saiu – Profesor, cercetător şi critic de teatru, Oana Marin – Coordonatoarea Bursei de Spectacole de la Sibiu.
„Istoria de 26 de ani a Bursei a legat o mulţime de proiecte creative. Mulţi dintre cei prezenţi au o vastă experienţă de lucru în slujba comunităţilor, în slujba publicului, pentru că publicul este motivul muncii noastre.
Este crucial să gândim proiecte pe termen lung. Sensul unui proiect este legat de oameni, de comunităţi, astfel că dialogul este cheia cooperării.
Bursa de Spectacole de la Sibiu este singurul proiect de acest gen care se întâmplă în mijlocul unui festival şi vă mulţumesc că împărtăşiţi cu noi experienţele voastre, astfel încât să pornim un dialog benefic.
Ce bucurie mai mare putem să avem decât atunci când vedem peste 40.000 de oameni în Piaţa Mare, străzile pline, sălile de spectacole pline, într-un oraş de 167.000 de locuitori?”, a spus Constantin Chiriac în discursul susţinut la eveniment.
Prima zi a Bursei de Spectacole de la Sibiu este dedicată artiştilor, companiilor şi agenţiilor care vor să îşi prezinte spectacolele sau portofoliul cu spectacole, iar a doua zi oferă programatorilor, curatorilor, directorilor de teatru şi festivaluri posibilitatea de a-şi prezenta organizaţia, structura şi activitatea.
A treia zi pune accent pe structurile, organizaţiile, reţelele şi programele care pot să susţină domeniului artelor spectacolului, iar ultima zi este dedicată sesiunilor de speed-networking, în care profesioniştii din industrie, operatorii culturali, agenţii şi artiştii pot să dialogheze, să îşi prezinte ideile legate de viitoare posibile colaborări şi de dezvoltare a unor noi proiecte.
Printre marile structuri prezente la această ediţie se află: APAM (Australian Performing Arts Market), Jodhpur RIFF (Festival independent de muzică sub patronajul UNESCO), International Show Parade, Mittelfest, The Kennedy Center, agenţia IMG Artists, Theâtre National de Bretagne, Flamenco Agency, Leeds Beckett University, National Theatre Brno şi multe altele.
Bursa de Spectacole de la Sibiu promovează conectivitatea între operatori culturali importanţi şi profesionişti din domeniul Artelor Spectacolului şi Managementului Cultural, urmărind crearea de spaţii generoase de discuţii pe teme relevante pentru realizatorii şi interpreţii de teatru.
Detalii şi program complet pe sibiuartsmarket.ro