Zilele de luni, mai ales cele care urmează unui weekend spectaculos, pot deveni complicate. Nu este cazul, însă, la FITS. Ziua noastră de luni a fost miraculoasă!
Dimineaţă, de la ora 10:00, a avut loc deschiderea celei de a 26-a ediţii a Bursei de Spectacole de la Sibiu, eveniment asociat Festivalului care promovează conectivitatea între operatori culturali importanţi şi profesionişti din domeniul Artelor Spectacolului şi Managementului Cultural, urmărind crearea de spaţii generoase de discuţii pe teme relevante pentru realizatorii şi interpreţii de teatru.
„Istoria de 26 de ani a Bursei a legat o mulţime de proiecte creative. Mulţi dintre cei prezenţi au o vastă experienţă de lucru în slujba comunităţilor, în slujba publicului, pentru că publicul este motivul muncii noastre.
Bursa de Spectacole de la Sibiu este singurul proiect de acest gen care se întâmplă în mijlocul unui festival şi vă mulţumesc că împărtăşiţi cu noi experienţele voastre, astfel încât să pornim un dialog benefic”, a spus Constantin Chiriac, Preşedintele FITS şi Director General TNRS în deschiderea Bursei.
Conferinţa specială de ieri i-a adus în faţa publicului pe moderatorul Octavin Saiu şi invitatul Constantin Chiriac într-un spectaculos dialog, captivant şi plin de căldură din care spicuim câteva fragmente:
„Am făcut o incursiune în diviziunea textului, domnul Purcărete m-a văzut în toată lumea recitând poezii şi îşi dorea foarte tare să facem un film. Eu, cu orice cuvânt pe care îl spun, aş putea crea un poem. Din cuvinte, trec în poeme. Şi eram la o masă şi l-am întrebat: „Nu ar fi bine să facem un spectacol?”. Şi Purcărete a ales un număr de actori, a început să improvizeze pe zona de dramatism. Într-o seară, mi-a spus „mâine facem serbare” şi mi-a arătat ce au reuşit să improvizeze cu toţii timp de două zile. Când am văzut ce s-a întâmplat acolo, eu am început să spun poezie, am spus ore de poezie, s-a întâmplat să fie filmate, iar Purcărete a făcut o selecţie din ceea ce am creat eu. A schimbat cadenţe, versuri, ritmuri. A fost o muncă extraordinară pe culori, scenă, muzică, Vasile (n.r. Şirli) a făcut o treabă extraordinară. Spectacolul s-a montat rapid, a fost o mare bucurie că am putut realiza acest spectacol, sper să nu fie, nici pe departe, ultimul” – Constantin Chiriac despre Jocuri, vorbe, greieri, spectacolul cu care Preşedintele FITS şi Directorul General TNRS a delectat, de pe scenă, publicul prezent la această ediţie a Festivalului.
„În general, nu vorbesc despre lucruri pe care nu le-am făcut pentru că viaţa le schimbă. Sunt trei obiective mari: Fabrica de Cultură, Teatrul Nou şi Institutul de Teatru, Congrese şi Cercetare. Îmi doresc să putem rămâne echilibraţi, să avem în continuare această forţă de a dărui pentru că fiecare dintre dumneavoastră şi-a dorit să fie mai frumos, mai înalt, mai bogat. Acolo pe scenă, noi chiar suntem. Să poţi fi în fiecare seară altfel. Dumneavoastră respiraţi odată cu mine, actorul vă transformă.” – Constantin Chiriac despre planurile de viitor.
Străzile au fost cucerite ieri de cei doi Veseli şi pufoşi de la Opakar (Spania), iar Hoţii de ocazie de la Campi Qui Pugui (Spania) au furat toate inimile celor prezenţi şi le-au smuls cu dibăcie hohote de râs!
La Sala Thalia a Filarmonicii de Stat publicul a aplaudat Căsătorie cu de-a sila, un spectacol de la Teatrul Naţional Satiricus Ion Luca Caragiale (Moldova), un spectacol incitant, care epatează şi care poate chestiona curajul asumării deciziilor şi echilibrul dintre frugalitate şi depravare.
De la ora 18:00, la Fabrica de Cultură UniCredit, publicul a avut parte de un regal actoricesc: Victor Rebengiuc şi trupa teatrului Bulandra din Bucureşti au adus pe scenă Tatăl, de Florian Zeller, în regia lui Cristi Juncu şi cu o iscusită scenografie semnată Carmencita Brojboiu. Minute de aplauze au răsplătit excelenţa, iar reţelele sociale au reunit cronici impresiona(n)te ale spectatorilor.
Un alt spectacol care a impresionat până la lacrimi publicul prezent ieri la FITS a fost Mamă, o producţie TNRS după Marta Barceló în regia Marianei Cămărăşan, cu Diana Văcaru-Lazăr şi Cendana Trifan, căreia UNITER i-a acordat Premiul pentru cel mai bun rol secundar.
La Teatul Gong, de la ora 16:00, am avut şi comedie ” cu maniere, fără maniere”: Masacrul, de la unteatru, după Yasmina Reza, în regia lui Mihai Brătilă, cu Alexandru Papadopol, Dana Rogoz, Florina Gleznea, Emil Măndănac.
Pe seară, Piaţa Habermann a găzduit o întâlnire duioasă între trei personaje, punctată de aventuri şi pasiune: Aventuri pe planeta iubirii, de Jordi L. Vidal (Belgia). Distracţia a fost garantată pentru spectatorii acestui spectacol plin de surprize şi de emoţii şi a propus o întrebare universală: de ce ne îndrăgostim?
În general, răspunsul la astfel de întrebări si-l dă fiecare spectator. Totuşi, noi sperăm că ştim cu toţii de ce ne-am îndrăgostit de FITS!



