Poate că unii dintre noi numără deja zilele până când va lua startul ediţia 31 a Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu, însă FITS30 continuă! Nu în format fizic, desigur, ci pe Scena Digitală, platforma de streaming care oferă o varietate de spectacole de teatru, dans, fado sau gospel!
Premierele lunii august de pe Scena Digitală sunt „Gospel. Iubire” și „Fado cu Inês Brito”, două spectacole extrem de apreciate în cadrul FITS30.
„Ediția de anul acesta a FITS a fost un adevărat Miracol în care am sărbătorit marea creație a lumii. Dorim să prelungim starea de grație prilejuită de cea de-a 30-a ediție a Festivalului și să le oferim și celor care nu au putut cumpăra un bilet la aceste spectacole sold-out șansa să se bucure de ele online”, spune Constantin Chiriac, președintele FITS și directorul general al TNRS.
„Gospel. Iubire”, al London International Gospel Choir din Marea Britanie, este o producție regizată de Nina Rosenberger. Zece cântăreți ai London International Gospel Choir aduc bucurie în sufletele noastre cu o muzică tradițională inspirată din genuri precum gospel, disco și pop. Vom asista la un spectacol unic, creat special pentru Festivalul sibian, care abordează tema iubirii profunde – cu alte cuvinte, căutarea unei legături profunde cu noi înșine și cu ceilalți. Corul londonez este cunoscut atât pentru armoniile înălțătoare și soliștii săi extraordinari, cât și pentru momentele interactive și cele care necesită participarea publicului.
Cea de-a doua premieră a lunii august este „Fado cu Inês Brito”, din Portugalia, regia fiind semnată de Joana Assis Pereira. Inês Brito este o cântăreață portugheză de fado. Deși muzica a făcut parte din viața sa încă de la o vârstă fragedă, aceasta și-a descoperit talentul pentru fado doar în timpul studiilor la Universitatea Coimbra. Din 2015, Brito este colaboratoare permanentă a Quebra o Galho, o casa de fado alături de care a susținut concerte în Portugalia, dar și în Țările de Jos, Franța și Regatul Unit. Posesoare a unei voci fermecătoare, Inês Brito le are drept puncte de referință pe Herminia Silva, Amália Rodrigues și Lenita Gentil.
În plus, tot din cadrul FITS30, puteţi urmări pe Scena Digitală “Ultima cină“, spectacolul în regia lui Milo Rau şi „Povestea zodiacului chinezesc”, o producție China Oriental Performing Arts Group Co., Ltd.
Scena Digitală oferă acces nelimitat la peste 60 de spectacole premiate la nivel internaţional, precum şi producţii extrem de apreciate ale TNRS. Abonamentul lunar este disponibil la preţul de 49 de lei pe lună. Abonamentul pentru 3 luni este disponibil la preţul de 89 de lei, în timp ce abonamentul pentru 12 luni este disponibil la preţul de 299 de lei.