Târgul Olarilor își redeschide porțile în septembrie

0
68

De peste 5 decenii, toamna aduce olarii în centrul Sibiului, la cel mai longeviv eveniment cultural al orașului: Târgul Olarilor. Astfel, în 2 și 3 septembrie 2023, în Piața Mare, meșteri olari din întreaga țară aduc spre vânzare produse atent meșteșugite. Totodată, ne invită să fim parte din povestea olăritului, prin demonstrațiile și atelierele practice. Cea de-a 57-a ediţie a manifestării este organizată de Consiliul Județean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Muzeul ASTRA, fiind o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

Târgul Olarilor de la Sibiu este recunoscut ca una dintre cele mai valoroase manifestări de acest gen din țară, fapt care facilitează valorificarea patrimoniului cultural imaterial (meșteșugul creării oalelor din lut) și material (creații decorative sau utilitare) la nivel local și național.

După tradiție, primul weekend din septembrie e dedicat Târgului Olarilor: a 57-a ediție a manifestării se desfășoară în 2 și 3 septembrie 2023, între orele 8.00 – 22.00, în Piața Mare. Astfel, Sibiul va deveni centrul olăritului din România prin expoziția cu vânzare de obiecte decorative şi utilitare, precum oale pentru sarmale şi căni pentru ţuică, clopoţei, vaze şi cahle, și prin atelierele de creație în cadrul cărora cei mai mici vizitatori pot picta figurine din lut, iar tinerii și părinții își pot încerca îndemânarea la roata olarului. Mai mult, meșterii vor oferi demonstrații de măiestrie, transformând lutul în oale și ulcele.

Târgul Olarilor e un eveniment extrem de atractiv pentru toate categoriile de vârstă ale publicului, prin urmare localnici și turiști deopotrivă sunt așteptați în Piaţa Mare din Sibiu.

 Acțiunile CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Judeţean Sibiu.