Joi am avut bucuria să îl văd pe John Malkovich în spectacolul de teatru „În singuratatea câmpurilor de bumbac”.
Un text special desprins din sfera absurdului, de Bernard-Marie Koltès, transformat de regizorul Timofey Kulyabin într-un spectacol dramatic, uimitor, care ne-a dat fiori și insomnii.
John Malkovich alături de actrița din Lituania Ingeborga Dapkunaite joacă excepțional, o plăcere să-i urmărești, să-i descoperi, să te bucuri că-i ai în față pe scenă.
Impletirea dintre jocul actorilor și proiecțiile lor video în timp real pe un ecran imens, au transformat spațiul scenei într-o oglindă infinită în care cei doi actori s-au scufundat ca într-o apă adâncă a conștiinței.
Deși povestea începe simplu, ca o întâlnire dintre un posibil dealer de droguri și un cumpărător, sau un proxenet și un potențial client, descoperim curând că nimic nu este așa simplu cum pare, firul poveștii desfăcându-se spre nenumărate interpretări personale ale fiecărui spectator.
Cele două personaje încep să se confunde, se schimbă între ele, nu mai par dintr-o dată doi oameni ci doar două voci ale unei singure rațiuni. Alter-ego și ego? Conștient și subconștient?
Suntem în mintea unui drogat, a unui pervers, al unui om în agonie?
Dialogul se transformă în monologuri. Alteori este intens, cu încărcătură sexuală, cu tensiune, explorând din plin fricile umane. Simțim de nenumărate ori că o posibilă cheie a poveștii ar putea fi pervesiunile sau dorințele sexuale ascunse, rușinea, neacceptarea instinctelor sexuale.
Finalul vine cu o revelație: timpul acestui dialog între două voci ar putea fi de fapt cele câteva clipe dinaintea morții. Moartea, sinuciderea pare singura scăpare posibilă din acest coșmar al propriei minți.
Sfârsitul nu ne aduce însă nicio explicație plauzibilă pentru aceste două personaje, dimpotrivă ne lasă cu mai multe dileme și întrebări nocturne.
Un spectacol extraordinar, care s-a potrivit perfect gusturilor meu, l-am trăit intens, ca pe propria poveste.
Foto Sebastian Marcovici
Foto Mihaela Bunea
